Ghid pentru ședințele online

Versiune: 7 iunie 2023

Mod de desfășurare și cerințe tehnice

Clasa virtuală se va desfășura pe platforma Google Meet. Este posibil ca, pentru școală, Copilul dumneavoastră să folosească deja această platformă.

Dacă ați folosit Zoom, Skype, Facetime, WhatsApp sau altă aplicație pentru convorbiri video, experiența va fi similară.

Google Meet poate fi accesat din browser la meet.google.com (pentru limba română intrați aici) sau din aplicațiile GMail și Meet de la Google pentru Android, iPhone și iPad. Pentru o experiență mai bună recomandăm folosirea unui laptop sau a unui computer.

Pentru Google Meet trebuie folosit numele Cursantului pentru a ne putea adresa pe nume.

Nu aveți nevoie de un cont Google pentru a vă conecta în browser. Totuși, dacă în browser sau în aplicație sunteți autentificat(ă) cu un cont Google, numele acestui cont va apărea în timpul ședinței. Acesta poate fi diferit de cel al Cursantului.

În acest caz, vă rugăm să deschideți o fereastră incognito in Google Chrome sau o fereastră privată în Firefox sau Safari și să deschideți aici link-ul pentru conectare. Dacă sunteți pe dispozitiv mobil este posibil să nu funcționeze.

Vi se va cere numele participantului; vă rugăm introduceți prenumele și numele de familie ale Cursantului (sau inițiala numelui de familie), de exemplu Mihai Popescu sau Mihai P.

Pentru Curs veți primi un link unic de acces, valabil de la o ședință la alta și este suficient să intrați pe acel link.

Veți vedea două ecrane ale gazdei (Profesorului), unul cu imaginea video, altul cu ecranul de lucru.

Recomandăm să alegeți un loc liniștit pentru desfășurarea ședințelor, unde nu există riscul să fiți întrerupți.

Pentru o experiență bună pentru toată lumea, asigurați-vă că aveți o conexiune la internet stabilă, cu semnal WiFi puternic sau conexiune prin cablu, și că alți utilizatori conectați la aceeași rețea nu încarcă rețeaua. În funcție de tehnologia de internet de care beneficiați, alte apeluri video, descărcarea sau trimiterea de fișiere precum și urmărirea de conținut video pot afecta calitatea conexiunii dumneavoastră.

O utilizare intensă a procesorului poate afecta calitatea conexiunii. Vă rugăm să închideți, înainte de a vă conecta, aplicațiile și tab-urile pe care nu le folosiți.

Aflați mai multe despre Google Meet aici: https://support.google.com/meet/?hl=ro.

Consultați și:

Reguli

Pe toată durata conexiunii sunt aplicabile următoarele:

  • trebuie ca nicio altă persoană în afară de Cursant să nu apară în / treacă prin cadrul video;
  • nu mâncați în timpul ședinței;
  • vă asigurați că locația Cursantului este una liniștită;
  • codul vestimentar trebuie să fie unul potrivit mersului la școală; pijamalele nu sunt acceptate;
  • informațiile pentru conectare nu trebuie publicate sau trimise altor persoane;
  • nu înregistrați sunet sau imagini din timpul ședinței;
  • nu intrați pe link-uri trimise de alți participanți cu excepția celor trimise de gazdă, când vi se cere aceasta;
  • țineți microfonul închis la cursurile în grup cu excepția situației în care sunteți invitați personal sau în grup să vorbiți;
  • nu trimiteți link-uri pe chat;
  • nu scrieți pe chat decât dacă vi se cere de către gazdă sau aveți probleme tehnice;
  • nu luați legătura cu alți participanți în timpul sau în afara ședințelor;
  • nu divulgați informații personale, precum număr de telefon, adresă de email, adresa unde locuiți și altele;
  • fiți răbdători, politicoși și prietenoși cu participanții la ședință;
  • țineți minte că Centrul Minerva nu va contacta direct un Copil ci doar părintele/tutorele legal;
  • dacă ceva din timpul ședinței vă deranjează vă rugăm să vă deconectați imediat și să ne contactați prin email la birou@centrulminerva.ro;
  • pe întreaga durată a conexiunii trebuie ca un adult să fie în preajma Cursantului Copil pentru a-l putea ajuta în cazul în care întâmpină dificultăți tehnice.

Nerespectarea celor de mai sus poate duce la suspendarea accesului sau la excluderea de la curs.

Necesar

Pe lângă echipamentul de conectare cu cameră și microfon, pentru ședință vă rugăm să pregătiți caietele Cambridge, un creion, o radieră și un set de creioane colorate.

Rolul părintelui

În cazul în care Cursantul este un Copil, părintele/adultul însoțitor:

  • se asigură că regulile de mai sus sunt respectate;
  • verifică setările audio și video înainte de lecție și arată Copilului modul de folosire a aplicației Google Meet;
  • asigură un mediu liniștit, lipsit de distracții pentru Copil;
  • este în prejma Copilului în timpul lecției pentru a-l ajuta dacă întâmpină dificultăți;
  • încurajează Copilul să participe la activități, fără a pune presiune sau a-l forța;
  • îi permite Copilului să răspundă singur, fără a-l ajuta—lucrând individual, Copilul va căpăta încredere în sine iar Profesorul își va da seama de nivelul real de cunoștințe.

Lista documentelor

Calendar interactiv

Legendă
Albastru—Curs
Portocaliu deschis—Vacanță
Portocaliu închis—Sărbătoare legală

Calendarul cursurilor cu frecvență bisăptămânală va fi trimis înainte de înscriere și este disponibil la cerere.